12 decembrie 2017

Maximul Geminidelor 2017

Curentul de meteori Geminide este un curent cu activitate foarte bună, fiind chiar mai spectaculos decât Perseidele, dar din cauza perioadei reci în care are loc maximul și a vremii în general nefavorabile, curentul este mai puțin observat. Geminidele produc însă an de an o rată zenitală orară (ZHR) destul de constantă care ajunge până la 120. În 2017 Geminidele pot fi observate în condiții favorabile din România, momentul maximului având loc în dimineața zilei de 14 decembrie, la ora 8.30. Spre deosebire de majoritatea curenților de meteori, Geminidele au ca sursă nu o cometă, ci un asteroid: 3200 Phaethon. Acesta are perioada de revoluție de 1.5 ani.
Bolizi Geminide 2006 (Valentin Grigore)

11 decembrie 2017

Peste fix 100 de ani „vedem” următorul tranzit al lui Venus

Peste fix 100 de ani va avea loc următorul tranzit al planetei Venus peste discul solar. Noi am fost norocoși pentru că am avut ocazia să observăm ultimele două tranzituri: cel din 8 iunie 2004 în întregime din România, iar cel din 6 iunie 2012 la final, chiar după răsărit. Tranzitul din 11 decembrie 2117 se va vedea din România doar teoretic, Soare abia începând să răsară în Dobrogea, în timp ce discul planetei Venus va părăsi discul solar. În Constanța Soarele va răsări la ora 7:29, iar ultimul contact al tranzitului se produce la ora 7:38. Următorul tranzit, cel din 8 decembrie 2125, se va vedea pentru aprox. 1-1.5 ore înainte de apusul Soarelui. Abia tranzitul din 11 iunie 2247 se va vedea în întregime de pe teritoriul României, maximul acestuia având loc la ora 14:33.

21 noiembrie 2017

ʻOumuamua - primul asteroid interstelar

Pe 19 octombrie 2017 astronomul Robert Weryk descoperea un obiect nou cu telescopul Pan-STARRS din Hawaii. Dacă inițial s-a crezut că este vorba despre o cometă (C/2017 U1), după câteva zile de observații s-a descoperit faptul că obiectul este un asteroid și unul cu adevărat deosebit: un asteroid din afara Sistemului Solar. Obiectul a primit numele de ʻOumuamua, care în limba locală înseamnă „mesager din trecut”, iar numele oficial este 1I/ʻOumuamua. 

Reprezentare artistică a asteroidului 1I/ʻOumuamua (eso.org)

20 august 2017

Eclipsa totală de Soare din 21 august 2017

Luni, 21 august 2017, se produce o eclipsă totală de Soare, singura eclipsă de acest tip din 2017. Eclipsa totală va putea fi observată de pe uscat doar zona continentală a Statelor Unite ale Americii, iar eclipsa parțială din nord-estul Asiei, Oceanul Pacific, America de Nord, nordul Americii de Sud, Groenlanda, Oceanul Atlantic, vestul extrem al Africii și al Europei.
Zona de vizibilitate a eclipsei de Soare din 21 august 2017
Eclipsa de Soare din 21 august 2017 face parte din seria Saros 145, fiind cea de-a 22-a eclipsa din cele 77 ale seriei. Toate eclipsele din Saros 145 se produc la nodul ascendent al orbitei Lunii. Seria a debutat pe 4 ianuarie 1639 cu mică eclipsa parțială în zona polară nordică și se va incheia, dupa 1370 de ani, pe 17 aprilie 3009.
Eclipsele de Soare din Saros 145 se produc după următoarea diagramă:  
14P 1A 1H 41T 20P

14 noiembrie 2016

Super Luna - Luna Plina la perigeu, 14 noiembrie 2016

Luni, 14 noiembrie 2016, la ora 15:52, are loc Luna Plină. Aceasta Luna Plină este una mai deosebită pentru că se produce la doar două ore după momentul în care Luna trece la perigeu (ora 13:20). În presă și pe site-urile de socializare au tot circulat știri cu ”Super Luna” din noiembrie 2016, cum că e cea mai mare Lună Plină din 1948 până în prezent și un eveniment asemănător nu se va mai produce până în anul 2034. Până să ajungem la aceste detalii, să vedem mai întâi cum se mișcă Luna pe orbită.

23 mai 2016

Opoziția planetei Marte din 2016

Duminică, 22 mai 2016, planeta Marte a ajuns la opoziție. Acest eveniment, în mișcarea aparentă a unei planete exterioare, plasează planeta în opoziție cu Soarele pe bolta cerească. Practic Soarele, Pământul și Marte sunt pe aceeași linie, distanța dintre Pământ și Marte fiind minimă. 

Planeta Marte fotografiată în preajma opoziției din 2001. În dreapta planeta a trecut de opoziție, însă este cuprinsă de furtună globală de praf. În imaginea din stânga se pot observa două furtuni care s-au extins la nivel global: una în zona polară nordică și una în emisfera sudică (ora 4).

7 martie 2016

Eclipsa totală de Soare din 9 martie 2016

Prima eclipsă a anului 2016 este una totală de Soare și se produce miercuri, 9 martie, totalitatea fiind vizibilă din zona insulară a Asiei de sud-est (Sumatra, Borneo, Sulawesi) și Pacific, iar fazele parțiale din estul Asiei, Australia și Pacific. Eclipsa se produce la nodul descendent al orbitei lunare, cu 28 de ore inainte de trecerea Lunii la perigeu, pe teritoriul constelației Aquarius.

Zona de vizibilitate a eclipsei de Soare din 9 martie 2016