28 aprilie 2014

Eclipsa inelara de Soare pe care nu o va vedea nimeni

In dimineata zilei de 29 aprilie 2014 se produce prima eclipsa de Soare: o eclipsa inelara de Soare. Aceasta eclipsa este una mai speciala, fiind o eclipsa inelara non-centrala, doar marginea nordica a antumbrei Lunii ajungand pe suprafata Pamantului in Antarctica. Eclipsa nu este centrala pentru ca axa conului de umbra lunar nu intersecteaza suprafata terestra, aceasta ramanand in spatiu. Eclipsele inelare non-centrale sunt foarte rare, in perioada de 5000 de ani cuprinsa intre anul 2000 i.Hr. si 3000 d.Hr. producandu-se doar 68 astfel de eclipse, reprezentand 1.7% din totalul de 3956 de eclipse inelare care se produc in perioada amintita. Zona de vizibilitate a eclipsei inelare are forma literei "D". 
 Zona de vizibilitate a eclipsei de Soare din 29 aprilie 2014

Marginea nordica a antumbrei Lunii atinge Pamantul la ora 05:57 UT, maximul se produce la 06:03 UT, iar ultimul contact la 06:09 UT. Din punctul de maxim al eclipsei, un observator ar putea vedea o eclipsa inelara de doar 49 de secunde, Soarele eclipsat fiind chiar la orizont, iar la putin timp dupa eclipsa, acesta apunand.


 Simularea eclipsei inelare in punctul de maxim al eclipsei de Soare din 29 aprilie 2014 (shadowandsubstance.com)

Eclipsa inelara de Soare din 29 aprilie 2014 este interesanta si datorita faptului ca nu va fi observata de nimeni. Datorita conditiilor la limita si a zonei izolate unde aceasta se produce, nimeni nu se deplaseaza in zona de inelaritate pentru a observa eclipsa, in zona neexistand nici statiuni de cercetare. Si daca s-ar afla cineva in zona, e posibil ca la orizontul nordic sa fie ceata sau nori care sa obstructioneze observarea fenomenului, avand in vedere ca Soarele eclipsat va avea altitudinea foarte mica.
In schimb eclipsa partiala va fi observata, fiind vizibila din sudul Oceanului Indian, sudul Indoneziei si Australia. Cei de la Slooh vor realiza o transmisiune LIVE a eclipsei partiale incepand cu ora 9, ora de vara a Romaniei: Slooh | Sloop iPad app
Eclipsa de Soare din 29 aprilie 2014 face parte din seria Saros 148, fiind cea de-a 21-a eclipsa a seriei. Aceasta a debutat pe 21 septembrie 1653, cu o eclipsa partiala in zona polara sudica. Eclipsa din 29 aprilie 2014 este de fapt prima eclipsa inelara a seriei, fiind urmata de inca o inelara in 9 mai 2032, apoi de o eclipsa hibrida pe 20 mai 2050, iar in 31 mai 2068 se produce prima eclipsa totala din cele 40 care vor urma in cadrul seriei. Seria se termina pe 12 decembrie 2987 cu o eclipsa partiala in zona nordica a planetei. Diagrama de producere a eclipselor in seria Saros 148 este: 20P 2A 1H 40T 12P. Mai multe detalii despre aceasta serie Saros si despre eclipsa de Soare din 29 aprilie 2014 pe site-ul NASA aici...
Pe parcursul anului 2014 se produc 4 eclipse: 2 totale de Luna, o eclipsa inelara si una partiala de Soare. Din nefericire, niciuna dintre aceste eclipse nu este vizibila de pe teritoriul Romaniei. Prima eclipsa de Luna s-a produs pe 15 aprilie. Dupa eclipsa de Soare din 29 aprilie, urmeaza eclipsa totala de Luna din 8 octombrie si apoi eclipsa partiala de Soare din 23 octombrie. Mai multe informatii despre eclipse gasiti pe site-ul AstroInfo aici...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu